Luna mai – luna promovării economiei sociale

Luna mai este luna promovării economiei sociale și este dedicată organizării diferitelor evenimente și acțiuni de mediatizare a domeniului economiei sociale, având drept scop dezvoltarea locală și cetățenia activă, cooperare și solidaritate socială.
Legea nr.219/2015 reglementează sectorul economiei sociale și are ca obiective creșterea calitativă și cantitativă a ocupării, prin crearea de locuri de muncă pe termen lung în cadrul intreprinderilor sociale de inserție și a întreprinderilor sociale.
Intreprinderea socială de inserție asigură măsuri de acompaniere a persoanelor din grupurile vulnerabile pe termen scurt sau mediu pentru integrare treptată pe piața muncii în economia reală, susținerea și dezvoltarea antreprenoriatului social.
Pentru îndeplinirea obiectivelor economiei sociale, intreprinderile sociale desfășoară următoarele activități de interes general:
• producerea de bunuri, prestarea de servicii și/sau execuția de lucrări care contribuie la bunăstarea comunității sau a membrilor acestora;
• dezvoltarea de servicii sociale pentru creșterea capacității de inserție pe piața muncii a persoanelor din grupul vulnerabil;
• promovarea cu prioritate a unor activități care pot genera sau asigura locuri de muncă pentru încadrarea persoanelor aparținând grupului vulnerabil;
• dezvoltarea unor programe de formare profesională dedicate persoanelor din grupul vulnerabil.
Atestarea intreprinderilor sociale și certificarea intreprinderilor sociale de inserție sunt gratuite și se realizează de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă prin intermediul agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare va facilita intâlniri prin care să se asigure cadrul de dialog între specialiștii din domeniu, reprezentanți ai ONG, angajatori și reprezentanți ai comunității locale, care pot sprijini dezvoltarea acestui sector.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.