Ciprian Crăciun chestionează primăria Satu Mare cu privire la soarta fostului Hotel Victoria

As vrea sa-i intreb, in special pe primarul municipiului Gábor Kereskényi si pe cei doi viceprimari Adrian Albu si Doina Feher, ce planuri mai au cu cladirea de pe “Horea 6 “cum le place să spună unora sau cu “Hotelul VICTORIA” așa cum le place altora să-si aducă aminte?
Aveti vreun plan sau va urma calea “Daciei”?

Cateva detalii despre “Hotelul VICTORIA”:
Considerat, in trecut, ca fiind unul dintre cele mai moderne hoteluri din municipiul Satu Mare, Victoria, situat pe actuala stradă Horea, în zilele noastre a devenit unul dintre cele mai rău-famate locuri din oraș. Hotelul a fost inaugurat în decembrie 1910, fiind construit după planurile arhitectului Heinrich Viktor. Hotelul avea două etaje, 60 de camere, la care se adăugau un restaurant și o cafenea, situate la parterul imobilului.
Încă înainte de Primul Război Mondial, hotelul a ajuns în proprietatea Băncii Comerciale, iar apoi a fost cumpărat de Schwartz Izrael, un om de afaceri din zona Maramureșului. După al Doilea Război Mondial, în clădire au stat chiriași, iar mai târziu, pe unele apartamente au pus stăpânire tot felul de persoane dubioase.
În prezent, locația cunoscută sub denumirea de Horea 6, este unul dintre cele mai rău-famate locuri din oraș. În zilele noastre, clădirea se află într-o stare greu de imaginat.
Primaria municipiului Satu Mare, se pare ca deține circa 60% din imobil, restul fiind aflat în proprietatea a șase persoane fizice – cinci foști chiriași, care au reușit să cumpere mai multe apartamente, si un cetățean canadian, care este moștenitorul unui fost proprietar sătmărean.

P.S. – Față de celalalt simbol al municipiului ați aratat mult interes, la inceput…, acum o lasati mai moale. Sper ca o să aveți interes si fată de Hotelul VICTORIA, dar sper sa aibă alta destinație si să fie numai in interesul municipiului nostru, nu al altora de peste granită…că doar mă intelegeti, nu-i asa? Sunt totusi 60 de camere. Voiam sa vad sume serioase la alocarea bugetului pentru aceasta cladire, nu de alta, dar sa mă asigur ca investitiile le face primaria Satu Mare si să nu ne trezim ca noi nu avem bani, dar o dăm la altii să investeasca contra cine stie ce idee…” a scris acesta pe o rețea de socializare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.