Țigări ascunse printre cherestea (Foto)

Duminică, 14 aprilie, în jurul orei 5.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, s-a prezentat, pe sensul de intrare în țară, S.I., cu dublă cetățenie (română și ucraineană), în vârstă de 52 de ani, care conducea un ansamblu rutier, format din cap tractor și semiremorcă, înmatriculat în România.

Bărbatul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, cherestea din Ucraina în România.

Acționând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control asupra mijlocului de transport, deoarece exista suspiciunea că în acesta se află o cantitate mare de țigări de proveniență ucraineană.

Astfel, a fost descoperită, ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în podeaua dublată a semiremorcii, cantitatea de 6.540 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană.

Conducătorul auto a fost sancționat de către lucrătorii vamali cu amendă în valoare de 10.000 de lei, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării.

De asemenea, mijlocul de transport, în valoare de 22.500 lei, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.