Haine contrafăcute, vândute într-un magazin. Polițiștii au intervenit

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Satu Mare au efectuat un control la o societate comercială bănuită de comercializarea de mărfuri contrafăcute.

În data de 12 aprilie, poliţiştii sătmăreni, specializaţi în investigarea criminalităţii economice au efectuat un control la punctul de lucru al unei societăţi comerciale de pe raza municipiului Satu Mare, prilej cu care au constatat faptul că societatea în cauză, avea expuse spre vânzare diferite articole de îmbrăcăminte ce purtau inscripții și însemne similare unor mărci înregistrate.

În urma verificărilor efectuate, au fost identificate şi ridicate în vederea confiscării 40 articole de îmbrăcăminte, în valoare de 900 lei, toate acestea purtând inscripții și însemne similare unor mărci înregistrate.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.