Concurs de recitări. Mircea Dinescu, președintele juriului

Centrul Județean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiționale, în colaborare cu Teatrul de Nord Satu Mare și Cenaclul Cronograf, organizează luni 15 aprilie de la ora 14:00, cea de-a XIII a ediție a concursului de recitări din lirica poeților sătmăreni „RECITATIO”.

Competiția va avea loc la Teatrul de Nord.

Concursul de recitări din lirica poeților sătmăreni „Recitatio” se adresează elevilor de gimnaziu (clasele VII-VIII), celor de liceu și studenţilor sătmăreni, desfășurându-se pe două secţiuni: interpreţi individuali şi grupuri de recitatori.

Concurenţii individuali pot participa cu o singură poezie sau un colaj – care să nu depăşească 5 minute — obligatoriu din lirica poeţilor sătmăreni. Grupurile de recitatori pot prezenta un colaj din poeziile unui singur poet sau mai multor poeţi sătmăreni, cu acompaniament muzical sau fără. Durata totală a programului nu poate depăşi 10 minute.

Anul acesta s-au înscris elevi din întreg județul Satu Mare, iar președintele juriului este Mircea Dinescu – cunoscutul poet, scriitor și publicist român.

Programul artistic va fi susținut de către tineri artiști sătmăreni.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.