Agraria și-a deschis porțile. Sătmăreni prezenți la expoziția agricolă

Agraria – cea mai dinamică expoziţie agricolă din Transilvania și-a deschis azi, 11 aprilie porțile la Jucu, în comuna Cluj, evenimentul beneficiind de prezența ministrului Agriculturii Petre Daea, alături de reprezentanți ai instituțiilor subordonate din zonă.

Din Satu Mare, la eveniment au participat directorul CRFIR 6 Satu Mare, Nicoleta Mihaela Măhălean și directorul AFIR Satu Mare, Gabriel Mihali.

Agraria a ajuns la cea de-a 25-a ediție și este unul dintre cele mai apreciate târguri internaționale pentru agricultură, industrie alimentară și zootehnie.

Agraria 2019 este o expoziție de mare amploare, atât din perspectiva suprafeței alocate celor peste 300 de firme expozante, din țară și din străinătate, cât mai ales a numărului semnificativ de manifestări sectoriale organizate: demonstrații zilnice cu mașini agricole, lansări de produse și servicii, expoziția de animale de rasă, prezentări în ring ale celor mai valoroase exemplare, licitația de bovine Angus, concursuri și bonitare, seminarii și conferințe pe teme de interes din domeniul agricol.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.