Plan de măsuri cu activitățile MApN. Ministrul Gabriel Leș a semnat

Gabriel Leş, ministrul Apărării Naționale, a semnat planul de măsuri cu activitățile ce se vor organiza și desfășura în anul 2019 de către Ministerul Apărării Naționale pentru îmbunătățirea cooperării cu structurile asociative ale personalului militar în rezervă și în retragere și cu cele care activează în domeniul cultului Eroilor.

De asemenea, Gabriel Leş a participat la Reuniunea miniștrilor apărării în format B9, la Varșovia. A fost o oportunitate excelentă pentru aprofundarea unor subiecte importante de actualitate de pe agenda NATO şi Uniunii Europene, din perspectiva Summit-ului aniversar al Alianței şi deţinerii de către România a Preşedinţiei rotative a Consiliului UE.

Săptămâna viitoare, MApN găzduiește Reuniunea Informală a Comitetului Militar al UE (EUMC Away Days). Organizată în marja Președinției rotative a Consiliului UE, activitatea, care va reuni reprezentanţii militari la Uniunea Europeană ai ţărilor membre UE, va fi un bun prilej pentru a dezbate subiecte referitoare la implicaţiile militare în implementarea Strategiei Globale a Uniunii, cooperarea cu NATO, operaţiile și misiunile de instruire şi consiliere desfășurate sub egida Politicii de Securitate şi Apărare Comune (PSAC).

“Vineri, 12 apilie, voi fi prezent în Poligonul Cincu, pentru a asista la Exercițiul multinațional NATO Vigorous Warrior 19, cel mai mare exercițiu dedicat domeniului medical din istoria Alianței, co-organizat de Centrul de Excelență al NATO pentru Medicină Militară, Statul Major al Apărării și Direcția Medicală a Ministerului Apărării Naționale din România” a declarat Gabriel Leş.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.