Rareș Iancu, la Sesiunea Internațională a Parlamentului European al Tinerilor (Foto)

În ultimii nouă ani, Colegiul Național Mihai Eminescu din Satu Mare a demonstrat o formidabilă implicare în proiectul European Youth Parliament datorită spiritului civic de care elevii colegiului dau dovadă. Fiecare sesiune reprezintă o simulare a deciziilor luate în Parlamentul European, acesta fiind răspândit în aproape toate țările europene.

Tinerii participanți sunt împărțiți în comitete de câte 11 și le este alocat un topic de interes european, de la cyber security la incluziunea socială a minorităților, de la discrepanțele dintre sistemele educaționale în cadrul UE, până la probleme de economie. Aceștia sunt ghidați de un chairperson – un EYP-er mai experimentat al cărui rol este să îi îndrume pe tot parcursul sesiunii și să faciliteze comunicarea dintre membrii comitetului. În urma sesiunilor de selecție, tinerii care se remarcă avansează primind recomandare pentru Sesiunea Națională de Selecție și, ulterior, Sesiunea Internațională.

Câțiva elevi eminescieni au reușit să se facă remarcați în acest proiect și totodată și-au identificat noi pasiuni și stabilit noi țeluri în viață. De-a lungul acestor ani, de când delegații ale Colegiului Național Mihai Eminescu participă la această activitate, numărul elevilor care participă la sesiunile internaționale crește constant.

Menționăm prestațiile deosebite ale absolvenților: Călin Boje, Bogdan Andrișca, Raul Perșa, Denisa Maxim, Burciu Răzvan, Dumitru Crețu și mulți alții.

Cea mai recentă calificare la Sesiunea Internațională a Parlamentului European al Tinerilor este a lui Rareș Iancu, elev în clasa a XII-a D. Rareș a participat la a 89-a Sesiune Internațională a Parlamentului European al Tinerilor, desfășurată în Erevan, capitala Armeniei, în perioada 9-17 martie. Prima sesiune la care a participat Rareș Iancu a fost Sesiunea Regională de Selecție Transilvania din primăvara anului 2018, în Bușteni (județul Prahova), unde se remarcă calificându-se, alături de Bogdan Botiș (XII D) și Rareș Cioroga (XII A), la Sesiunea Națională de Selecție din vara aceluiași an, desfășurată în Oradea (județul Bihor).

După sesiunea din vara anului trecut, cei trei își continuă drumul în organizație sub influența colegei lor, Ioana Pop (XII A), o „veterană” a proiectului EYP. Rareș Iancu, alături de Bogdan Botiș, ocupă funcția de chairperson în cadrul Sesiunii Regionale de Selecție Moldova Toamna 2018, iar Rareș Cioroga este organizator la Sesiunea Regională de Selecție Transilvania Toamna 2018, unde Ioana este Head Organiser-ul sesiunii (organizator șef).

În anul 2018, Ioana a participat la 4 sesiuni (7 sesiuni în total) și a ocupat funcția de coordonator județean al proiectului, reușind să îndrume 22 de elevi spre această minunată experiență care are ca scop dezvoltarea lor personală. În anul 2019, Silvia Ruba, elevă a colegiului în clasa XI-a F este noua coordonatoare a județului nostru, ea fiind o fostă participantă la SRS Transilvania Toamna 2018.

Rezultatele obținute în acest an sunt remarcabile la nivelul delegațiilor Colegiului Național Mihai Eminescu. Activitatea elevului Rareș Iancu este deosebit de activă la nivelul sesiunilor la care a participat în calitate de organizator sau coordonator al altor delegații din țară, prin rezultatele obținute la toate dezbaterile la care a participat, cu un topic interesant, dar și complex, care a presupus mult studiu din partea elevului: de la crize globale la probleme ale unor regiuni ale lumii, de la conflicte regionale, politici economice mondiale, la Brexit. Recent a participat la Sesiunea Internațională EYP din Armenia, la Erevan, reprezentând România alături de alți 8 elevi din diferite județe ale țării. A făcut parte din comitetul european Regi ce s-a ocupat de regional development, problema primită pentru dezbatere a fost urbanizarea, lipsa locuințelor și piața locuințelor. Experiența participării la un astfel de proiect internațional este benefică pentru dezvoltarea și afirmarea elevilor, este un prilej de a cunoaște tineri din întreaga lume, de a dezvolta competențe de dezbatere și comunicare.

Despre participarea la sesiunea internațională de la Erevan, Rareș afirmă: „a fost o onoare pentru mine să reprezint România alături de alți tineri și să constat cu mândrie că implicarea noastră a fost apreciată la nivel internațional, fiind rezultatul unei pregătiri temeinice. Sunt convins că acest proiect, pe lângă abilitățile pe care mi le-a format, mi-a oferit șansa de a cunoaște mai bine domeniul pe care vreau să-l urmez într-o viitoare carieră, cel al economiei și al relațiilor internaționale.”
Activitatea este coordonată la nivelul colegiului de prof. Nicoleta Cherecheș cu susținerea catedrei de limbi moderne, a profesorilor de limbă engleză și a profesorilor diriginți. În perioada 4-7 aprilie 2019 o nouă delegație de 11 elevi ai Colegiului Național Mihai Eminescu va participa la etapa regională Transilvania, care se va desfășura la Bușteni – Prahova.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.