Azi începe a doua etapă de înscriere în învățământul primar

A doua etapă rezervată completării/depunerii/validării cererilor – tip de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2019-2020 începe azi, 2 aprilie, şi se adresează copiilor care nu au fost înscrişi/nu au participat în prima etapă.

Înscrierea se face pe locurile disponibile, prin completarea/depunerea/validarea unor noi cereri. Acestea pot fi completate, online sau la secretariatul unităţii de învăţământ în care se doreşte înscrierea copilului, până în data de 8 aprilie, inclusiv.

Cererile – tip completate online trebuie validate ulterior, în unitatea de învăţământ aleasă pentru înscriere, în prezenţa părintelui şi (cel puţin) a unui membru al comisiei, între orele 08:00 – 18:00, zilnic, de luni până vineri.

Precizăm, în acest context, că până vineri, 29 martie 2019, dată la care fiecare unitate de învăţământ avea obligaţia să afişeze listele cu copiii înscrişi în prima etapă (4 – 22 martie) şi informaţii privind locurile rămase libere, au fost admise 149.439 de cereri de înscriere în învăţământul primar, ceea ce reprezintă 99,6% din totalul cererilor depuse (150.101).

662 de cereri au fost respinse fie din cauza opţiunilor insuficiente, fie din cauza lipsei de locuri în unităţile de învăţământ dorite. Acestea vor fi soluţionate în etapa a II-a (2 – 8 aprilie 2019).

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.