“Dor de Basarabia”, spectacol la Satu Mare

Asociația “Pro Basarabia și Bucovina” – filiala Satu Mare, Cultural al Ministerului Afacerilor Interne ( M.A.I) și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare au organizat, miercuri, 27 martie, spectacolul-eveniment „Dor de Basarabia”, cu prilejul aniversării celor 101 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.

În deschiderea evenimentului, managerul CJCPCT, Robert Laszlo, a vorbit despre semnificația zilei de 27 martie iar directorul adjunct, Felician Pop a reamintit publicului că unirea se poate realiza, doar prin oameni simplii și că avem datoria să o facem, așa cum strămoșii noști au facut-o în urmă cu 101 ani.

Președintele interimar al Asociației “Pro Basarabia și Bucovina” – filiala Satu Mare, George Negrea a prezentat un moment de muzică folk cu cântece dedicate Basarabiei.
Spectacolul s-a desfășurat la Casa de Cultură a Sindicatelor, sala fiind arhiplină.

În cadrul manifestării, au urcat pe scenă artiști laureați ai M.A.I., veniți din toate colțurile tării, cât și membrii Ansamblului Folcloric „Doruri Sătmărene” al Județului Satu Mare, George Negrea, Diu Oșan și Petrică Mureșan care a ridicat sala în picioare. Fanfara Beltug condusă de dirijorul Mircea Câcu, a deschis evenimentul cu Imnul Național al României.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.