Vești importante pentru șoferi ! Trebuie să știți asta

Vești importante pentru toți șoferii care au încasat amenzi. Totul este prevăzut într-o propunere legislativă, înregistrată recent la Senat.

Potrivit inițiativei, șoferii care au fost sancționați în afara județului de reședință, pot contesta amenda sau suspendarea permisului în localitatea de domiciliu, fără a mai fi nevoiți să se deplaseze acolo unde a fost constatată contravenția.

Aceștia pot depune contestație într-un termen de 15 zile de la sancționare.

Împotriva procesului verbal de constatare a contravențiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență își are domiciliul sau sediul, după caz, contravenientul, dacă acesta este pe teritoriul României, se precizează în document.

Pentru a fi aplicat, proiectul trebuie să primească votul Parlamentului, să fie promulgat de Klaus Iohannis și publicat în Monitorul Oficial.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.