Sătmăreni, evacuați dintr-un imobil din Arad (Foto)

În dimineața zilei de luni, 18 martie, agenţi din cadrul Direcţiei Generale Poliţia Locală Arad s-au deplasat la imobilul situat pe Calea Timişoarei nr. 69, unde mai multe persoane provenind din județele Sălaj și Satu Mare s-au stabilit fără forme legale, de câteva luni, anunță Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Arad.

Printre persoanele identificate de oamenii legii s-au numărat şi 10 minori. În timp ce adulţii au fost îndrumaţi spre Adăpostul de Noapte de pe Calea 6 Vânători, copiilor li s-a recomandat Centrul de Primire Minori, însă niciuna dintre propuneri nu a fost agreată de cei în cauză.

În ultima lună, poliţiştii locali au monitorizat permanent zona după ce au fost sesizaţi că imobilul din proximitatea Liceului Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn” se transformase într-un adevărat focar de infecție, prezentând un real pericol pentru integritatea fizică a elevilor.

În momentul de față, poliţiştii locali încearcă să ia legătura cu proprietarul clădirii, un cetățean stabilit în străinătate. Acesta va trebui să salubrizeze locaţia şi să o securizeze astfel încât persoanele fără adăpost să nu mai intre aici.

Direcţia Generală Poliţia Locală Arad a iniţiat un recensământ al persoanelor care s-au stabilit fără forme legale pe raza municipiului Arad. În acest sens, oamenii legii apelează şi la sprijinul cetăţenilor în vederea identificării şi eliminării tuturor locaţiilor ocupate în mod ilegal de astfel de persoane.

Sursa: www.specialarad.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.