Mihai Bendeac vine cu un spectacol la Satu Mare. Unde și când

Mihai Bendeac vine în Satu Mare, la Casa de Cultură a Sindicatelor, marți, 21 mai, pentru a aduce ”Bani din cer”. Regizată de Horațiu Mălăele, Bani din cer se va juca începând cu ora 20:00.

Aparținând dramaturgului englez Ray Cooney, piesa a fost pusă în scenă în 2001, la Teatrul de Comedie, de Horațiu Mălăele. Vedetele de atunci erau George Mihăiță și Virginia Mirea. Astăzi, cele două personaje sunt înlocuite de Mihai Bendeac și Mihaela Teleoacă.

Henry, un contabil căruia îi pică bani din cer, își surprinde soția, întorcându-se acasă cu o geantă plină de bani.

Întâmplarea fericită îl determină pe Henry să schimbe radical viața familiei.

Mihaela Teleoacă joacă extraordinar rolul soției, Jane Perkins, redând, printr-o cavalcadă de nuanțe, problema consumului de alcool cu care aceasta se confruntă. Mihai Bendeac intră perfect în rolul lui Henry și ne amintește de absolventul de teatru de odinioară: trăiește sincer – dramatic situațiile prin care trece, consecință fiind comicul ivit.

Bani din Cer răspunde unor mari frământări ale umanității: este de ajuns să te îmbogățești material, pentru a sărăci, cu totul, spiritual; pentru a uita cine ești?

Biletele vor fi disponibile în curând online, pe iabilet.ro și offline la Casieria Casei de Cultură.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.