Școală din județ, dotată cu tehnologie modernă. Deputatul Ioana Bran, la eveniment (Foto)

 

“Ziua Femeii în era digitală” este denumirea evenimentului organizat la Școala Gimnazială “George Coșbuc” din Medieșu Aurit. La acțiune a participat și deputatul social-democrat Ioana Bran.

“M-am bucurat de un 8 Martie inedit. La Școala Profesională „George Coșbuc” din Medieșu Aurit a fost organizată „Ziua Femeii în era digitală”. Aceasta este singura școală din județul nostru admisă în programul de educație „Digitaliada”.

Am intrat, împreună cu alți invitați, într-una din clase și, alături de copii, am participat la un curs digital de matematică și logică. M-am simțit ca atunci când am fost eu însămi elevă a acestei școli. O școală azi mult schimbată în bine. Ne-am așezat pe scaune mici, pentru copii, am primit tablete și instrucțiuni și ne-am distrat foarte bine împreună” spune deputatul Ioana Bran.

„Digitaliada” este un program în care sunt înscrise 40 de școli din mediul rural din România. În aceste școli sunt create laboratoare IT dotate cu computere și echipamente de comunicații. Programul îi aduce împreună pe copiii români cu colegii lor din țările europene. Se deschid astfel porțile comunicării cu alte culturi și alte sisteme de învățare. Și o spun fără rezerve: între copiii de la țară și cei de la oraș nu este nicio deosebire. Iar același lucru pot să îl spun și despre dascăli.

“M-am bucurat să fiu azi alături de acești copii și de profesorii lor. Mi-e dragă această localitate și mi-s dragi oamenii de aici. Felicitări din toată inima și succes în continuare!” a mai subliniat Ioana Bran.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.