Când doamnele scriu versuri …

Biblioteca Județeană Satu Mare a fost, azi, 7 martie gazda evenimentului „Când doamnele scriu versuri…”, dedicat Zilei Internaționale a Femeii, dar și pentru a marca împlinirea a 125 de ani de la nașterea poetei Otilia Cazimir și 105 ani de la nașterea poetei Maria Banuș.

Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu trei unități de învățământ din municipiul Satu Mare și anume Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu”, Școala Gimnazială „Avram Iancu” și Școala Gimnazială „Bălcescu-Petöfi”.

În cuvântul său de deschidere, manager Bibiliotecii Judetene, Lacrima Istrăuan a subliniat faptul că colaborarea institutiei cu cele trei școli gimnaziale este una rodnică și îndelungată și că se dorește ca și în viitor relațiile de parteneriat să rămână la fel de cordiale.

Invitatele gazdelor și ale instituțiilor de învățământ partenere au fost doamnele care activează în cadrul Asociației Județene a Pensionarilor și al Ligii Pensionarilor „Unirea”, în semn de apreciere și mulțumire pentru implicarea lor activă în cadrul unor ample evenimente derulate pe parcursul anului trecut sub auspiciile Bibliotecii Județene Satu Mare.

Evenimentul a fost organizat la inițiativa bibliotecarilor de la Sala de lectură „Gheorghe Bulgăr” și a fost completat, în mod fericit, cu expoziții tematice de carte ce se pot constitui în recomandări de lectură pentru toți cei care iubesc versul și culoarea.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.