Impact violent ! Microbuz implicat într-un accident (Foto)

Un accident soldat cu mai multe victime a avut loc vineri, 1 martie, pe raza localității arădene Zimand Cuz. În accident au fost implicate un microbuz care făcea curse regulate între Arad și Satu Mare, în care se aflau șapte persoane, și un autoturism înmatriculat în Timiş, în care se afla doar șoferul.

Au rezultat trei victime, din care una a refuzat transportul la spital, iar celelalte două au fost duse la Unitatea de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

„Un bărbat de 71 de ani, din Timișoara, a condus un autoturism pe DN 79, dinspre Chisineu-Cris înspre Arad, iar pe raza localității Zimand-Cuz a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un microbuz care circula regulamentar din sens opus. În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a șoferului vinovat și a 2 pasageri din microbuz: o femeie de 44 de ani și un tânăr de 18 ani. Se continuă cercetările pentru clarificarea împrejurărilor producerii accidentului, în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat agent șef adjunct Claudia Iuga, purtător de cuvânt al IPJ Arad.
În microbuz erau șapte ocupanți, din care doi au fost răniți: un bărbat de aproximativ 30 de ani și o femeie de 40 de ani. În autoturismul Volkswagen, la volan se afla un bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani. Se pare că acestuia i s-ar fi făcut rău, a intrat pe contrasens și a intrat în coliziune cu microbuzul (care făcea cursă regulată Arad – Satu Mare).

„Bărbatul de aproximativ 30 de ani, din microbuz, a suferit o contuzie la genunchi, el a refuzat transportul la spital. Victima de aproximativ 40 de ani, aflată în microbuz a suferit o contuzie facială, ea fiind transportată la UPU Arad. Victima din autoturismul Volkswagen, șoferul, un bărbat de aproximativ 70 de ani, a suferit o contuzie toracică. Posibil după ce s-a lovit de volan. El a fost transportat la UPU Arad pentru îngrijiri suplimentare”, a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon, dr. Mircea Merea, directorul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Arad.

Sursa: www.aradon.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.