Elevi de la Liceul German, în vizită în Slovacia (Foto)

În perioada 18-22 februarie, un grup de 6 elevi şi 2 profesori de la Liceul Teoretic German „Johann Ettinger“ Satu Mare, a participat la Zlate Moravce, Slovacia, la cea de a treia întâlnire de proiect Erasmus+, în cadrul proiectului “Unul pentru toţi, toţi pentru unul”.

Tema acestei întâlniri a fost protejarea monumentelor istorice, arhitecturale,dar şi a celor naturale, sensibilizarea tinerilor pentru ocrotirea valorilor istorice şi naturale. Gazdele au pregătit un program foarte consistent.

După prezentarea tradiţiilor şi turul şcolii, elevii au participat la ateliere de lucru pentru realizarea unui calendar şi a unei expoziţii despre ruinele Cetăţii Hruşov, documentat cu poze despre implicarea echipei de proiect. La vernisajul expoziţiei au participat şi reprezentanţii Asociaţiei Leustach, cea care patronează monumentul. Elevii din fiecare ţară parteneră – Slovacia, Austria, Italia, Grecia, Bulgaria şi România- au pregătit şi prezentat colegilor lor filme despre monumentele din regiunea proprie, dar şi modul în care acestea sunt protejate.

Delegaţiile au fost primite şi de primarul din Zlate Moravce, care a prezentat o scurtă istorie a localităţii şi a accentuat rolul şi importanţa proiectelor de interschimb şcolar în formarea şi educarea tinerilor.

De asemenea, au fost vizitate monumente naturale precum Donovaly, peştera Demänovská jaskyňa Slobody şi vârful Hrebienok cu expoziţia de sculpturi de gheaţă şi monumente istorice precum Vlkolínec, parte a patrimoniului Unesco.

Profesorii au asistat la orele de curs din şcoala parteneră, au discutat şi evaluat stadiul actual a derulării proiectului şi au pregătit următoarea întâlnire care va avea loc în luna mai, în Austria.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.