Ziua porților deschise la pompieri

Zeci de copii și nu numai au vizitat azi, 28 februarie sediul ISU Someș Satu Mare, în cadrul Zilei porților deschise din cadrul Zilei Protecției Civile. 

În data 28 februarie se împlinesc 86 de ani de când există primul document scris referitor la organizarea protecţiei civile în România.

Activitatea pe linia protecţiei civile desfăşurată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “SOMEŞ”al Judeţului Satu Mare constă în activităţi preventive la unităţi administrativ-teritoriale, instituţii/operatori economici clasificaţi din punct de vedere al protecţiei civile, obiective hidrotehnice cu rol de apărare la inundaţii, servicii voluntare/private pentru situaţii de urgenţă, operatori economici care desfăşoară activităţi în care sunt implicate substanţe periculoase, verificări la sirene de alarmare, spaţii de adăpostire, spaţii de evacuare a populaţiei în situaţii de urgenţă, localităţi aflate în zone cu risc de inundaţii sau de alunecări de teren, precum şi prin activităţi de planificare la urgenţă şi alte acţiuni specifice (intervenţii pirotehnice, exerciţii de alarmare publică, avizarea rutelor de transport al deşeurilor periculoase, etc.).

Ziua Naţională a Protecţiei Civile în acest an, este marcată printr-o serie de manifestări şi activităţi organizate de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SOMEŞ”al judeţului Satu Mare: lecții deschise, concursuri şi întreceri sportive pe plan local între subunităţile inspectoratului şi între unitățile teritoriale MAI ”Cupa Protecţiei Civile 2019” la: tenis de masă, şah și tenis cu piciorul.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.