Împătimiții muntelui, cei care parcurg integral Carpații Românești, își încep traseul din Pasul Huta. De ce de acolo? De ce evită munții Oașului? De ce nu pornesc în lunga lor aventură din Tarna Mare?

Trei răspunsuri am găsit pentru încremenirea în uitare a acestui lanț muntos, prima și cea mai importantă fiind lipsa totală traseelor turistice, cel de-al doilea fiind situarea liniei de frontieră cu Ucraina pe o mare parte a crestei principale iar cireașa de pe tort constituind-o lipsa facilităților turistice de primire și cazare.

Priviti de pe Pietroasa, munții Oașului cu ale lui aparate vulcanice bine păstrate, stârnește curiozitatea, te face să-ți iei rucsacul în spate și să pornești în a-i bate potecile. Vârfurile nu au înălțimi mari, în schimb diferențele de nivel, raportate la depresiunea Oașului îți vor testa capacitățile fizice … asta dacă iei cu asalt vârfurile. În compensație poienile și pășunile montane oferă posibilitatea de a prinde imagini panoramice de neuitat și celor dornici de o drumeție de relaxare sau pasionați de cicloturism.

Dacă vrei cu adevărat o întoarcere în timp, o lecție de istorie și o imagine asupra unui mod de viață arhaic, va trebui să te abați de la drumurile asfaltate din vatra satului, lăsând deoparte căsoaiele imense lipsite de viață și să o apuci pe drumeagurile ce te duc în inima munților. Acolo vei descoperii o lume pierdută … cătune părăsite … case văruite, în albastrul cerului … Dacă rămâi în liniște, vei putea auzii sunetul coasei ce apleacă iarba … râsete de copi … povești ale bătrânilor spuse la lăsarea serii …