Ioana Bran: “Bugetul pe 2019 este unul realist și bine fundamentat”

Bugetul pe anul în curs este unul realist și bine fundamentat, cu alocări mai mari în multe domenii, a subliniat deputatul Ioana Bran în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc azi, 23 februarie la sediul PSD Satu Mare.

Pentru a demonstra cele afirmate, parlamentarul sătmărean și-a concentrat argumentația pe cifre. Astfel, educației i s-au alocat sume cu 47% mai mari decât în 2018, ajungându-se de la 21 de miliarde de lei, c\t era anul trecut, la 30,8 de miliarde de lei.

De asemenea, pentru sănătate sunt alocate sume record, cu 6,1 miliarde lei mai mult ca anul trecut, aproape 5% din PIB. La fel, pentru investiții: aproape 50 miliarde lei, cu 45% mai mult ca anul trecut, spune deputatul sătmărean.

“Am declarat sănătatea prioritate zero! Și acest domeniu are un buget-record, cu 6,1 miliarde lei mai mult ca anul trecut. Anul trecut au fost majoratele salariile din sistemul de sănătate, numărul medicilor care au plecat a scăzut la jumătate față de 2016. Anul acesta cei mai mulți bani sunt dedicați investițiilor în unitățile sanitare. Au fost alocate sume importante dezvoltării economice a României, care ne vor ajuta să creștem capacitatea de prelucrare a resurselor noastre naturale. Export de resurse mai puțin și producție internă mai multă. Numărul locurilor de muncă va crește, produsele finite vor genera plus-valoare pe piața internă”, a subliniat deputatul Ioana Bran.

Totodată, salariile profesorilor cresc cu 25%, iar totalul sumelor alocate comunităților locale este de 47,9 miliarde lei, cu 19% mai mult decât în 2018.

“Prin proiectul de buget ne-am asumat creșterea punctului de pensie de la 1 septembrie la 1265 lei, cu 15%, și a pensiei minime la 704 lei, creșterea salariului minim la 2080 lei, majorarea salariilor bugetarilor cu ¼ din creșterea prevăzută pentru 2018-2022, vouchere de vacanță în valoare de 1450 lei și indemnizație de hrană de 4160 lei pentru bugetari, dar și majorarea salariului minim în construcții la 3000 de lei”, a subliniat parlamentarul satmarean.

Reacția deputatului Ioana Bran vine după ce președintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituțională pe tema bugetului, blocând astfel atât activitatea instituțiilor cât și investițiile.

“Blocând și această lege, președintele lovește direct în pensionari, profesori și copii. Împiedică derularea investițiilor și dezvoltarea comunităților locale. Blochează accesarea fondurilor europene și modernizarea și dotarea spitalelor”, spune deputatul Ioana Bran.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.