Sedinta de bilant. Ministrul Gabriel Les prezent la eveniment (Foto)

Azi, 21 februarie a avut loc sedinta de evaluare a Departamentului pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale. La eveniment a participat si ministrul Apararii Nationale, Gabriel Les.

Una dintre direcțiile strategice de acțiune în anul 2018 a fost creşterea credibilităţii strategice în cadrul NATO şi promovarea profilului României ca pilon de stabilitate şi securitate pe flancul estic, precum şi a importanţei strategice a Mării Negre pentru întreaga Alianţă.

“Echipa Departamentului a avut un rol esențial în îndeplinirea acestor obiective și a continuat liniile de cooperare de substanţă dintre NATO şi UE, în vederea întăririi rolului UE de pilon al securităţii europene şi al legăturii transatlantice, în deplină complementaritate cu NATO.

Sunt sigur că, în contextul Preşedinţiei Consiliului UE, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale al MApN va urmări o abordare practivă în operaţionalizarea iniţiativelor PESCO deja asumate de către România, în conformitate cu cerinţele şi standardele asumate”, spune ministrul Gabriel Les.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.