Polițistul erou ! A salvat viața unui tânăr care a vrut să se sinucidă

Azi, 14 februarie, la ora 10.06, un tânăr, de 23 de ani, din localitatea Poiana Codrului, anunța printr-un apel la 112 că dorește să se sinucidă în urma unor neînțelegeri pe care le-a avut cu părinții.

Apelul a fost direcționat către agent de poliție Ungur Vasile, șeful Postului de Poliție Crucișor, care sa deplasat de urgență la domiciliul tânărului, unde, întâlnindu-se cu părinții acestuia, le-a comunicat de intențiile fiului lor și au pornit împreună în căutarea lui.

Ajuns la o anexă, a constatat că poarta de acces era închisă din interior, astfel că a forţat-o pentru a reuşi să intre, moment în care a observat tânărul agățat cu ajutorul unei sârme, înfășurate în jurul gâtului, de un par în mijlocul anexei.

Văzând că acesta prezintă semne vitale, l-a eliberat din prinsoare, l-a scos afară și i-a acordat primul ajutor, salvându-i viața.

Ulterior a solicitat o ambulanță care l-a transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Agentul de poliție Ungur Vasile își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, la Postul de Poliţie Crucișor, din luna iulie 2016, fiind încadrat din sursă externă.

Înainte a îmbrăca uniforma de polițist, a îmbrăcat uniforma de militar, timp de 6 ani, perioadă în care a fost trimis în misiune și în Afganistan.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.