Mesajul pompierilor de Valentine’s Day: “Nu vrem să stricăm romantismul”

Pregătiți o seară romantică ? … Nu vrem să stricăm romantismul, dar dacă nu doriți să petreceți alături de noi, vă rugăm să țineți cont de câteva sfaturi când faceți „decorul”!

Flacăra unei lumânări este mică, dar asta nu înseamnă că nu trebuie tratată cu seriozitate:

– Asiguraţi-vă că lumânarea sau candela stă vertical şi că este fixată într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau, în cazul lumânărilor, să lase să cadă picături de ceară fierbinte.
– Nu lăsaţi lumânările sau candelele aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea. Cel mai bine este să le stingeţi pentru a evita producerea unui incendiu în lipsa dumneavoastră. Stingeţi întotdeauna lumânările sau candelele, înainte de a le muta.
– Amplasaţi întotdeauna lumânările sau candelele pe o suprafaţă netedă rezistentă la căldură. Vasele metalice în care sunt fixate lumânările sau candelele pot topi suprafeţele din material plastic pe care sunt aşezate (cum ar fi marginea vănii).
– Nu vă aplecaţi asupra lumânărilor sau candelelor – s-ar putea să vă ia foc părul sau hainele.
– Nu amplasaţi lumânările sau candelele aprinse foarte aproape de tot ceea ce se poate aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare).
– Aveţi grijă să nu amplasaţi lumânările sau candelele aprinse în locuri unde pot ajunge copiii şi animalele, pentru a nu le răsturna şi provoca incendii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.