Scoala din Negresti-Oas, in plina modernizare. Investitii de 3,4 milioane de lei (Foto)

Zilele trecute au fost reluate lucrarile in ceea ce priveste extinderea si modernizarea Scolii nr. 3 din Negresti-Oas. Valoarea totala a investitiei este de 3,4 milioane de lei.

“Am reluat zilele trecute lucrările în cadrul proiectului care vizează extinderea, modernizarea și dotarea Școlii Gimnaziale nr. 3. Până în prezent a fost desființată șarpanta clădirii și s-a montat structura metalică de rezistență, urmând să fie montate panourile sandwich. După închiderea noului etaj cu panouri, vor fi realizate lucrările interioare, care presupun în ansamblu realizarea a șase noi săli de clasă moderne, care vor avea toate dotările necesare unui învățământ contemporan la standard înalte.

Investiția va aduce un plus de valoare arhitecturală orașului cu designul modern și soluțiile tehnice pentru fațade. Finanțarea lucrării este asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală – PNDL 1 și de la bugetul local, valoarea totală a investiție fiind de circa 3,43 milioane de lei.

Printr-un alt proiect va fi modernizată și dotată întreaga școală nr. 3, inclusiv sala de sport. Instituția va beneficia de dotări cu mobilier nou, dotări laboratoare și tehnică de calcul, modernizarea curții și lucrări pentru creșterea eficienței energetice.

Rezultatul final va armoniza o școală modernă în care elevii să învețe iar profesorii să educe într-un mediu stimulativ și creativ”, spune primarul orasului Negresti-Oas, Aurelia Fedorca.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.