Ministrul Gabriel Les: Romania sustine drumul european al tarilor din Balcanii de Vest (Foto)

Ministrul Apararii Nationale Gabriel Les a participat azi, 6 februarie la o conferinta privind rolul strategic al Bazinului Marii Mediteranei. Evenimentul a avut loc in contextul vizitei ministrului Apararii din Romania in Statele Unite.

“În contextul vizitei în Statele Unite, am participat astăzi la conferința cu tema “Bazinul Mediteranei: Oportunități și Obstacole” organizată de Transatlantic Leadership Network. Intervenția mea s-a înscris în sesiunea dedicată drumului european al statelor din Balcanii de Vest, context în care am avut oportunitatea de a reitera susținerea acordată de România acestor națiuni în parcursul lor european și euroatlantic.

Cadrul derulării dezbaterilor a fost completat de un element contextual deosebit, ce a venit ca o mărturie a succesului demersurilor de consolidare a cooperării cu statele din Balcanii de Vest: Reprezentanții celor 29 de țări membre ale NATO au semnat astăzi protocolul de aderare al Republicii Macedonia de Nord la Alianța Nord-Atlantică. Felicit pe această cale Macedonia de Nord pentru pasul istoric realizat, și sper ca ratificarea parlamentară să se realizeze cât mai curând, astfel încât, până la finele anului .NATO să primească formal în rândurile sale pe cel de-al 30-lea membr” spune ministrul Gabriel Les.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.