
A fost activat Planul roşu de intervenţie, luni seară, în Bihor, după ce s-a produs o explozie la Corsar gas Ştei.
Explozia a fost urmată de incendiu la o staţie de îmbuteliere de gaz din localitate Ştei. Planul roşu de intervenţie s-a activat la ora 22.35.
Potrivit secretarului de stat din cadrul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă Raed Arafat, în momentul producerii incendiului, se aflau în punctul de lucru 10 muncitori.
Mai multe echipaje ale ISU şi SMURD au fost mobilizate la locul evenimentului.
Potrivit maiorului Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana, evenimentul s-a produs în jurul orei 22.20.
„Din cele 10 persoane aflate la locul producerii evenimentului, 7 au suferit arsuri de gradul 1 şi 2, la nivelul feţei şi a membrelor”, a precizat Roşca pentru BIHOREANUL.
În momentul de faţă, victimele sunt asistate medical, urmând să fie transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean.
Potrivit primelor evaluări făcute de echipajele medicale la faţa locului, patru muncitori sunt în stare gravă.
„Patru sunt în stare gravă, cu arsuri la nivelul căilor aeriene şi necesită asistarea respiraţiei, iar 3 sunt cu leziuni minore sau medii, sub 20% suprafaţă arsă, preponderent la nivelul mâinilor”, a declarat dr Hadrian Borcea, şeful UPU SMURD Bihor.
Vom reveni cu detalii.