Petrică Mureșan, supărat foc. Își critică colegii care copiază piese

Cunoscutul solist sătmărean de muzică populară, Petrică Mureșan s-a supărat foc. Acesta își critică colegii de breaslă care își fac “colaje cu cântecele altora”. Mai mult decât atât, artistul sătmărean spune că aceștia adună milioane de vizualizări pe YouTube, pur și simplu, folosindu-se de munca altora, cu șlagăre copiate de la alți interpreți.

Iată ce spune Petrică Mureșan:

“Dragii mei colegi, soliști în special, hai să fim sinceri unii cu alții !!!

De ceva vreme mă tot gândesc să vă scriu câteva rânduri în legătură cu colajele voastre dar cântecele altora, nu neaparat “live” (mai nou nu se mai scrie, că probabil, v-ați dat seama că e penibil).

Părerea mea personală (și nu numai a mea) este că aceste colaje cu câte un cântec reprezentativ al unui, sau a unei soliste, sunt o mare RUȘINE la adresa celor care le cântă ! Gândiți-vă că cei care au cântat și au reușit să facă aceste șlagăre, indiferent ce gen muzical, au investit in acest cântec eforturi considerabile! (aici știți la ce mă refer, text, linie melodică, studio și pur și simplu promovarea cântecului pe toate liniile posibile).

Voi, cu tupeu luați cântecul gata făcut si faceți voi un colaj extraordinar, nemaintâlnit!

Normal, după ce culegi șlagărele genului pe care vrei să le transformi în colaj, e ușor să faci milioane de vizualizări !!!! E foarte simplu să iei cele mai bune patru piese din Ardeal și să faci colaj Ardeal, apoi să faci “sponsorizat” la Facebook și peste 5 zile să te lauzi tot pe FB “Vai, vai, vă mulțumesc pentru cele 10.000 de vizualizari, nici nu stiți cât mă simt de iubit/iubită!”.

E normal, că după ce plătești la FB să ai 10.000 de vizualizari, ele să se adune “ca prin minune”. Însă, nu înțeleg, de ce nu faceți acest lucru bazându-vă pe cântecele voastre. Nu așa ar fi mai corect, să faci colaje din piesele tale?

Nu se supără nimeni, când la vreo petrecere cântați LIVE o melodie de-a lor, ba mai mult se bucură! A cânta live la petrecere presupune câteva ore, ai nevoie de repertoriu, deci e de înțeles, dar nu mergi în studio și înregistrezi cântecele altora!!! Dacă nu aveți cântece pentru colaje, nu e bai, cântați așa cum puteți, LIVE, asumați-vă greșelile! Toți greșim și nimeni nu e perfect. Eu cred că așa ar fi normal.

Ce vă faceți când aveți șase milioane de vizualizări, unde voi ați investit ceva bănuți și sub el scrieți (acest colaj are rol informativ pentru publicul interesat, bla, bla, bla) iar eu, sau casa de discuri cu care am contract cu drepturi de autor, vă face report la colaj, și pur și simplu youtubul vă blochează videoclipul???

Mult succes tuturor!”, scrie Petrică Mureșan pe pagina sa de Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.