Retea destructurata. Perchezitii la Satu Mare

Poliţia Română, alături de autoritățile din alte 18 state, de pe 4 continente, a participat la o activitate în cadrul programului european EMPACT, prioritatea Cybercrime Attacks against Information System.

Polițiștii români, sub coordonarea D.I.I.C.O.T., au efectuat 10 percheziţii la domiciliile unor utilizatori ai unei platformei web ilegale şi, totodată, au făcut demersuri pentru încetarea funcţionării altor două platforme web, ce ofereau servicii ilegale, în special utilizatorilor din România.

În urma acţiunilor desfăşurate în aprilie 2018 de către Poliţia Olandeză, împreună cu autorităţile din Marea Britanie şi coordonate de Europol, împotriva unei platformei ilegale, prin intermediul căreia utilizatorii înregistraţi puteau lansa atacuri de tip DdoS (Distributed Denial of Service), au fost obţinute date cu privire la aproximativ 151.000 de utilizatori, aceasta fiind considerată cea mai mare platformă de acest tip.

Practic, DDoS-for-hire presupune că o persoană, pentru o taxă nominală, poate bloca traficul unor întregi reţele şi site-uri. Potenţialele daunele asupra victimelor pot fi considerabile, îngrădind accesul cetăţenilor la serviciile oferite de bănci, insituţii guvernamentale, spitale sau forţele de ordine.

Poliția Română, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, alături de autorităţile de aplicare a legii din Belgia, Croaţia, Danemarca, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Lituania, Slovenia, Suedia, Australia, Columbia, Serbia, Elveţia, Norvegia şi Statele Unite ale Americii, a acţionat, în mod coordonat, împotriva utilizatorilor acestei platforme.

Au fost efectuate 10 percheziţii, în municipiul București și județele Iași, Prahova, Timișoara, Constanța, Teleorman, Satu Mare, Brăila, la adresele de reşedinţă ale unor utilizatori ai acestei platforme web şi, totodată, s-au făcut demersuri pentru încetarea funcţionării altor două platforme de tip stresser, ce ofereau servicii ilegale, în special utilizatorilor din România.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe sisteme informatice și medii de stocare a datelor, care sunt în prezent sub analiza specialiștilor.

13 persoane, cetățeni români, cu vârste cuprinse între 18 și 28 de ani, au fost conduse pentru audieri, la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.