Inca doua trasee turistice reamenajate la Luna Ses (Foto)

SPJ Salvamont Satu Mare vine cu precizări noi în legătură cu traseele turistice din zona Luna Șes. Pe langa cele două trasee turistice Cruce Galbenă și Cruce Albastră care au fost omologate, SPJ Salvamont a început lucrările de reamenajare a încă două trasee, „Punct Galben” , care pornește din Parcare Telescaun, via Izvor Țiganu, Șaua Pietroasa, ce are ca punct terminus Vf. Pietroasa, respectiv „Bandă Roșie”,traseu de creastă, sectorul dintre Vf. Pietroasa, via Vf. Țiganu, izvorul Țiganu până în Poiana Soci.

Sunt două trasee parcurse des de către montaniarzi, unde din păcate, s-au semnalat mai multe cazuri de persoane rătăcite, din cauza amenajărilor defectuoase, care nu respectau prevederile HG 77/2003. Pentru normalizarea situației SPJ Salvamont a luat decizia de a desfinta vechiul traseu Bandă Roșie care se desprinde din traseul de creasta … având același simbol, în plus de asta la un moment dat se despărțea pe trei rute, toate, cu același marcaj si reamenajarea acestuia pe o rută mult mai accesibilă, cu aceleași obiective, noul marcaj al traseului fiind „Punct Galben”.

Traseul de creasta „Bandă Roșie” avea lipsă totală de marcaje de la Izvor Țiganu până în Poiana Soci și din Șaua Pietroasa până la Peretele Malek.

“Cele două trasee sînt marcate in integralitatea lor, doar cu fond alb, avănd forma geometrică specifică, punct alb respectiv dreptunghi alb. Deocamdată din cauza vremii nu au fost inserate simbolurile ,punct galben și bandă roșie dar parcurgerea lor se face deja în siguranță. Cel puțin „Punctul Alb” cum l-au denumit montaniarzii este deja parcurs astfel realizându-se un traseu frumos în circuit, al Masivului Pietroasa Din Poiana Soci, pe traseul de creastă către Piatra Strungei, Călămari, Vf. Rotundu lipsesc marcajele cu desăvârșire, inclusiv pe coborârea către Tinovul Trestia – Luna Șes marcat „Triunghi Roșu”, cu toate că pe hărțile editate în ultimii ani, aceste trasee apar ca fiind amenajate !!! Singurul traseu marcat din Poiana Soci este cel către Blidari , Maramureș, dar din relatările colegilor de la Salvamont Baia Mare în urma furtunilor și prăbușirea copacilor ar lipsi câteva marcaje”, spun cei de la Serviciul Salvamont Satu Mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.