Politist din Satu Mare trimis in judecata. Acuzat de trafic de droguri

Un poliţist sătmărean, în prezent suspendat din activitate şi aflat în arest la domiciliu, a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri de risc, favorizarea făptuitorului şi constituire de grup infracţional organizat după ce a fost prins că, în perioada ianuarie-iunie 2017, a vândut canabis în municipiul Satu Mare, drogurile provenind din cultură proprie ori ale unor complici, scrie Adevarul.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Antidrog, Cristian Pastor, agent şef principal în cadrul Biroului Investigaţii Criminale Satu Mare, a acţionat în complicitate cu 5 persoane, trimise în faţa instanţei în acelaşi dosar: Fronoiu Jozsef, Rezes Iosif, Ştefuţ Marcel Iacob, Pomjan Rolland, şi Tămăşan Daniela Andrea, cea din urmă pictoriţă cunoscută în Satu Mare şi angajată la Muzeul judeţean.

Potrivit anchetatorilor, primele tranzacţii ale poliţistului datează din 13 ianuarie 2017, iar primul client a fost chiar unul dintre inculpaţii din dosar, Fronoiu Jozsef, care a cumpărat 10 grame de muguri de canabis, pentru care i-a achitat lui Pastor 350 lei.

Fronoiu a aflat de „marfă” de la Rezes, care i-a oferit la o petrecere o parte din ţigara sa cu canabis, lăudându-se că le are de la amicul său, poliţist.

“Fiind mulţumit de calitatea ţigării, inculpatul s-a arătat interesat să îşi cumpere astfel de substanţe, astfel că i-a solicitat inculpatului să îl ajute în acest sens”, se precizează în rechizitoriu. În faţa procurorilor, bărbatul a pretins că a cumpărat drogurile pentru propriul consum însă din anchetă a reieşit că minte şi că, în următoarele săptămâni, acesta a fost sunat de mai multe persoane, una care i-a cerut să le rezolve „un plic de ăla”, şi o alta care i-a solicitat „una de aia de care i-a dat lui C.”, răspunsul acestuia fiind în sensul că „mai târziu, peste o jumătate de oră, o oră”.

Drogul fusese procurat de poliţist de la un alt amic de-al său, Ştefuţ Marcel Iacob, şi el inculpat în dosar, care le lua cu 25 de lei şi le vindea cu 50 de lei. „Vinovăţia acestuia reiese din declaraţia inculpatului Pastor Cristian Giani, coroborată cu rezultatul mandatelor de supraveghere tehnică, materializate în procesele verbale de redare”, spun anchetatorii.

Tot de la Ştefuţ a luat canabis poliţistul şi pentru următoarele comenzi făcute de Andrea Daniela Tămăşan pe 13 aprilie şi 19 aprilie. Prima era pentru canabis sub formă de ţigări sau materie vegetală pentru C.D., o colegă de serviciu a femeii care voia drogurile „ca să experimenteze”. Pictoriţa i-a adus 2 ţigări cu canabis pentru care a plătit 50 de lei. Cea de a doua comandă, de pe 19 aprilie, Tămăşan a cumpărat pentru ea. „Tranzacţia a avut loc într-o parcare, unde inculpatul s-a deplasat cu maşina de serviciu”, spun anchetatorii.

De altfel, spun anchetatorii, întreaga afacere se afla sub protecţia lui Pastor, care la momentul comiterii faptelor, era cadru activ al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Satu Mare.

Afacerile lui Pastor şi amicii săi au continuat până pe 14 iunie anul trecut, când poliţiştii şi procurorii Antidrog au descins la locuinţele lor, pentru percheziţii, găsind diverse cantităţi de canabis şi ustensile pentru realizarea ţigărilor cu canabis, atât la domiciliile lor cât şi la locuinţa închiriată. Acţiunea a fost organizată de procurorii DIICOT Oradea – Biroul Teritorial Satu Mare, împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, ai structurilor de combaterea crimei organizate din Sălaj şi Maramureş, precum şi jandarmi şi poliţişti de frontieră şi s-a finalizat cu reţinerea a 11 persoane, între care s-a numărat şi poliţistul sătmărean.

Dacă faţă de celelalte persoane s-au dispus ulterior măsuri preventive mai blânde, Pastor a fost arestat preventiv măsură care a fost menţinută până în acest an, când procurorii au decist trimitera în judecată a grupării iar instanţa a decis să-l plaseze pe poliţist în arest la domiciliu. Procesul a ajuns în fază publică abia luna trecută, când judecătorul de Cameră preliminară a Tribunalului Satu Mare a stabilit că rechizitoriul întocmit în caz de procurori şi probele strânse sunt legale, dispunând începerea procesului. Următorul termen de judecată al dosarului a fost stabilit pentru data de 19 decembrie.

Sursa: Adevarul

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.