Ansamblul “Doruri Sătmărene”, la Spectacolul Centenarului de la Alba Iulia: “A fost o onoare !” (Foto)

La Alba Iulia, alături de cei peste 150.000 de români din toate colțurile țării, dar și din Basarabia care au luat parte la manifestările dedicate Zilei Naționale, la invitația Centrului Județean de Cultură Alba „Augustin Bena”, Ansamblul Folcloric al Județului „DORURI SĂTMĂRENE” a avut înalta onoare de a reprezenta județul Satu Mare la marele spectacol dedicat Centenarului care a avut loc la 1 Decembrie.

Cu acest prilej, la Sala Unirii s-a desfășurat un emoționant ceremonial, în prezența primarului orașului Alba Iulia – Mircea Hava și a altor oficialități naționale, în cadrul căruia au fost depuși săculeți cu pământ din toate colțurile României, dar și din Republica Moldova ca mărturie directă a unității de neam și țară.

Desigur, nici județul nostru nu putea lipsi de la această simbolică reîntâlnire a tuturor pământurilor românești. În acest sens, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, Robert Laszlo, împreună cu Simona Tincu, membră a Ansamblului Folcloric al Județului „DORURI SĂTMĂRENE”, au depus un săculeț cu pământ din comuna Păulești.

În cadrul programului artistic desfășurat pe una dintre cele trei scene pregătite cu această ocazie, artiștii sătmăreni au prezentat o suită de dansuri codrenești. Alături de aceștia au mai evoluat interpreții de muzică populară: Silvia Șuth, Darius Câmpean și Liliana Bota.

Momentul sătmărean a întregit în mod fericit tabloul spiritualității tradiționale românești autentice ducând prin cântec și dans mesajul tuturor sătmărenilor de unitate și solidaritate în jurul astralei idei de românism curat.

Delegația culturală sătmăreană a fost condusă de către: Robert Laszlo – managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare și coregraful Ansamblului – Marian Sima.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.