Cristina Man: „Crede în povestea ta, în drumul tău, în ideile tale”. Povestea unui drum spre succes (Foto)

„Alege un drum și fă-ți din el un vis” ar putea fi motto-ul care să cuprindă povestea unei tinere sătmărence care a trecut pragul studiourilor unei televiziuni naționale. Care este drumul spre succes ? Este presărat cu piedici și greutăți ? De ce alege o tânără un drum nebătătorit și greu de parcurs ?

Sunt doar câteva dintre întrebările care ne pun pe gânduri când suntem pe cale de a depăna câte o poveste de succes.

Povestea începe la Satu Mare, în acest colț de țară, departe de marile centre culturale din România. Însă acest neajuns nu a făcut decât să îi dea aripi Cristinei Man (caci despre ea este vorba) și să pășească pe drumul pe care, să fim sinceri, doar puțini ar avea curajul să pornească.

Totul a pornit de la un gând simplu de tot, că așa le stă bine ideilor mari care ajung să fie împlinite și recunoscute, iar mai apoi respectate de către oameni.

Frumoasa sătmăreancă a venit cu idea unei emisiuni cu tematică medicală. Până aici, nimic ieșit din comun, având în vedere că pregătirea medicală o ajută enorm să se descurce în hățișurile problematicilor de sănătate. Însă, emisiunea a fost văzută de producătorii unei televiziuni cu acoperire națională, iar de la o zi la alta, Cristina s-a aflat pe platourile de filmare, ideile ei fiind acceptate la primele întâlniri cu producătorii.

Ceea ce a pornit firav, a început să crească, iar idea a prins contur, impresionând studiorile de televiziune, fiind catalogată ca o idee deosebită. Primul gând, apoi s-a dezvoltat în alte emisiuni: Pastile de sănătate, Beauty și intervenții filmate cu Ambulanța.

Și unde mai punem faptul că, emisiunile medicale ale Cristinei sunt realizate în sălile de operație ai unor medici de top din România. Și toată povestea care a prins contur atât de frumos s-a născut din voința unei tinere de doar 24 de ani. Ce demonstrează toate astea ? Nici mai mult, nici mai puțin că avem tineri care își doresc o carieră, care înțeleg să îmbine pasiunea și frumosul cu profesionalismul reușind în cele din urmă să ridice ștacheta la un nivel foarte înalt.

Emisiunile moderate de către Cristina Man vor putea fi vizionate începând cu sezonul următor, adică din ianuarie 2019.

„Nu a fost ușor, însă ceea ce facem cu pasiune și din dragoste pentru frumos, mereu prinde contur. Pregătirea unei emisiuni presupune multă muncă, răbdare și nu în ultimul rând perseverență. Este foarte important să nu te dai bătut și să nu te abați de la drumul tău, oricâte dificultăți ai întâmpina. Crede în povestea ta, în drumul tău, în ideile tale și ai încredere în tine”, spune frumoasa sătmăreancă.

Desigur, povestea nu se încheie aici, iar profesionalismul sătmărencei noastre vă va demonstra că dacă îți dorești cu adevărat să faci din drumul tău un vis, nu te poate opri nimeni …

Nu ne rămâne decât să-i spunem Cristinei: „MULT SUCCES !!!” și să așteptăm cu sufletul la gură emisiunile moderate de către tânăra talentată din Satu Mare.

Scrie un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.