Trofeul București, ultima etapă din Campionatul Național de Super Rally. Ministrul Ioana Bran prezenta la eveniment (Foto)

Lucian Răduț este marele câștigător al Trofeului București, ultima etapă din Campionatul Național de Super Rally, care a avut loc sâmbătă, 17 noiembrie în centrul Capitalei în prezența a mii de spectatori. La competiția la care a asistat și ministrul Tineretului și Sportului Ioana Bran, au participat piloți de top din România, care au în palmares peste 30 de titluri de campion absolut în raliuri, viteză în coastă și drift.

Printre cei 55 de piloți s-a aflat și triplul campion național absolut la raliuri și campion mondial WRC Junior, Simone Tempestini. Lucian Răduț a câștigat Trofeul The Best of Super Rally București, în timp ce pe clase, victoriile le-au aparținut lui Bogdan Marișca (Clasa 1), Robert Barabas (2A), Adrian Teslovan (2B), Andrei Georgescu (3) și Cătălin Cedric Ghigea (Istorice).

La competiție au asistat și președintele COSR Mihai Covaliu, jucătoarele de tenis Ana Bogdan și Alexandra Dulgheru, fostul baschetbalist Virgil Stănescu, antrenorul Ioan Andone etc.

La invitația campionului Mihai Leu, Ioana Bran a făcut un tur de circuit într-un Ferrari de peste 600 de cai putere și s-a declarat încântată de senzațiile care se trăiesc într-o mașină de curse.

“Mihai este un pilot formidabil, foarte atent la siguranță și cu un control impresionant asupra mașinii. Deși conducea cu viteze amețitoare, nu am simțit nicio clipă teamă. Am simțit ce înseamnă adrenalina pură și am observat de câtă concentrare și de câtă stăpânire are nevoie un pilot când este la bordul unei asemenea mașini. Felicitări organizatorilor pentru reușita evenimentului, m-am bucurat să văd că foarte mulți spectatori au venit să asiste la curse, în ciuda frigului”, a spus Ioana Bran, care a finalul a participat la festivitatea de premiere, oferind trofee ocupanților podiumului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.