10 posturi de Poliție comunale din zona Oaș, vor intra în reabilitare

Mai mulți primari și șefi de post din zona Oașului s-au plâns in cadrul sedintei ATOP din aceasta luna de condițiile vitrege în care sunt nevoiți să lucreze agenții de poliție de la posturile comunale.

Referindu-se la acest aspect, primarul comunei Tarna Mare, Mariana Sobius, a spus că posturile de Poliție au încremenit în timp. Cele mai multe clădiri nu au fost reabilitate de când au fost date în folosință, iar dotările lasă mult de dorit.

Veștile bune în acest sens vin chiar de la conducerea Inspectoratului Poliției Județene Satu Mare. Șeful Inspectoratului, Sorin Stan, a afirmat că IPJ a depus și câștigat un proiect transfrontalier prin intermediul căruia 10 posturi de poliție aflate în zona de frontieră cu Ucraina vor beneficia de ample lucrări de reabilitare, cel mai probabil începând cu primăvara anului viitor. Printre posturile de Poliție vizate se numără și cele din: Călinești-Oaș, Tarna Mare, Batarci, Certeze și Cămărzana.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.