RotaHack 2018. Premii in valoare de 2.000 de euro

Rotaract Club Satu Mare organizeaza concursul de programare „RotaHack 2018”, eveniment tip „hackathon”, aflat la a II-a ediție, care se va desfășura în perioada 16-18 noiembrie, la Casa Meșteșugarilor, situată pe Strada Ștefan cel Mare.

Cele mai importante momente ale competitiei sunt urmatoarele:

– În „Ziua 0”, vineri, 16 noiembrie la ora 16:00, va avea loc Festivitatea de deschidere, după care vor urma diferite prezentări pe tema „Ce pot să fac dacă devin informatician?”. Această zi este dedicată în mod special publicului sătmărean pasionat de tehnologie, intrarea fiind liberă.
– Sâmbătă, la ora 11:00, va începe concursul propriu-zis, în care peste 20 de participanți se vor duela pentru premii în valoare totală de peste 2000 euro, dezvoltând niște aplicații iOS sau Android, care să vină în sprijinul comunității, în 24 de ore.
– Sâmbătă seara, între orele 19:00 și 22:00 estimăm că participanții vor avea deja mici „previewuri” ale proiectelor. De asemenea, duminică dimineața, între orele 8:00 și 10:00, estimăm că vor pune ultimele detalii la punct.
– Duminică, la ora 12:00, va începe jurizarea proiectelor, iar acestea vor fi prezentate de față cu publicul.
– Festivitatea de încheiere va avea loc duminică, în jurul orei 15:30.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.