Seri Pozitive: „Fericirea în secolul vitezei”

Proiectul „Seri Pozitive” este iniţiat de Asociaţia Schimbare Pozitivă din Cluj-Napoca, sunt seri de socializare și încărcare cu energie pozitivă. Se creează un cadru de întâlnire şi împărtăşire de informaţii, temele dezbătute sunt teme actuale pe domenii de interes și sunt susținute de invitați din comunitate cu experiență în domeniul prezentat. La finalul întâlnirii iți propunem o jumătate de oră de socializare pentru a integra mai bine informațiile primite și a împărtăși din experiența personală cu ceilalți.

Întâlnirile din Satu Mare au loc o dată pe lună și sunt conduse de către Delia Danea – psihoterapeut.

Tema lunii noiembrie este: „Fericirea în secolul vitezei”

Invitata seri este Lia Varadi.

Ne apropiem cu pași repezi de finalul anului 2018.

Cum, când a trecut nu știm și parcă nu ne vine a crede privind la data din calendar.

Perioada următoare ne provoacă la o analiză sinceră și competentă: de unde am pornit la începutul anului, ce am realizat, cum stăm la momentul de fața?
Suntem mulțumiți, împliniri, fericiți? Și până la urmă, în secolul vitezei și tehnologiei mai avem timp pentru fericire?

Data: 20 noiembrie 2018, ora 18:00 – 20:30

Locația: Centrul Cultural „G.M. Zamfirescu”, Bld. Transilvania, nr. 3

Înscrieri: https://www.schimbarepozitiva.ro/fericirea-in-secolul-vitezei/

Te așteptăm, într-un nou concept, alături de noi pentru a face diferența în aceasta lume gri. Adu și tu o doză de energie pozitivă în viața ta și a celorlalți.
Pentru o mai bună organizare, la intrarea în sală, ÎNAINTE de începerea prezentării, participanții sunt invitați să lase o DONAȚIE minimă recomandată de 20 lei, necesară pentru susținerea acestui proiect adresat comunității.

Setează-ți intenția de a fi alături de noi și toate se vor aranja pentru tine.

Partenerii Serilor Pozitive Satu Mare sunt: Centrul Cultural ”G.M. Zamfirescu”, Sătmăreanul, Jurnalul din Ardeal, Jurnalul de Satu Mare și SM Live.

Persoana de contact: Delia Danea – psihoterapeut, coordonator proiect Seri Pozitive Satu Mare, telefon 0773 – 974.519 , pagina facebook Delia Danea – Psihoterapeut.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.