O sătmăreancă, în elita națională. A cucerit Premiul Special (Foto)

Asociația Națională de Folclor din România, Uniunea Mondială de Folclor și Fundația Culturală „Șopterean” au organizat în perioada 1-2 noiembrie cea de-a III-a ediție a Festivalului – Concurs Internațional de Interpretare a Cântecului Popular, „Petre Săbădeanu”.

Evenimentul a avut loc în Sala Mare a Palatului Culturii din Târgu Mureș și a fost susținut de către Consiliul Județean Mureș, respectiv Consiliul Local și Primăria comunei Sântana de Mureș.

Juriul a fost format din: Dorel Cosma- președintele Uniunii Mondiale de Folclor (IGF), interpreta de muzică populară – Leontina Pop, creatoarea de artă tradițională – Virginia Linul, interpreta de muzică populară – Dorina Oprea, interpretul și inițiatorul festivalului – Nelu Șopterean și managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare – Robert Laszlo.

După preselecție au rămas în concurs 12 soliști, fiecare concurent la festival a interpretat două cântece: o doină sau o baladă și un cântec ritmat cu acompaniamentul orchestrei profesioniste „Cununa de pe Someș”.

Sătmăreanca Lavinia Pop, solistă în cadrul Ansamblului Folcloric al Județului „DORURI SĂTMĂRENE” a obținut un Premiu Special, fiind remarcată printre zecile de concurenți, ca fiind o voce care promite.

Petre Săbădeanu a publicat 20 de cărți, a fost autorul a 300 de articole apărute în reviste de profil, a susținut 500 de referate în domeniul economiei agriculturii și dezvoltării rurale la diverse simpozioane și sesiuni științifice în țară și străinătate.

Petre Săbădeanu s-a născut la 2 noiembrie 1933 în comuna Sântana din judeţul Mureş. A crescut cu dragostea pentru melosul popular, zona folclorică a Văii Mureșului fiind o zonă deosebit de frumoasă, bogată în folclor, pe care el a reprezentat-o cu atâta strălucire. S-a făcut remarcat în timpul studenţiei alături de Ansamblul de cântece şi dansuri al studenţilor din Bucureşti, debutând în anul 1954. Primele înregistrări le-a realizat cinci ani mai târziu (1959) cu orchestra de muzică populară a Radiodifuziunii.

Pe parcursul anilor a înregistrat peste 100 de piese: doine, învârtite, purtate, hațegane, cântece de nuntă, de cătănie, de petrecere și romanțe.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.