Sute de locuri la scolile de jandarmi. Pana la ce data se depun dosarele

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Satu Mare recrutează candidaţi pentru participarea la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ postliceal din subordinea Jandarmeriei Române, sesiunea ianuarie 2019.

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Satu Mare desfăşoară activităţi de recrutare a candidaţilor şi de asigurare a publicităţii pentru următoarele instituţii de învăţământ, după cum urmează:

-Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni – 350 locuri (din care 4 locuri pentru romi şi 2 locuri pentru alte minorităţi)

-Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani – 350 locuri (din care 4 locuri pentru romi şi 2 locuri pentru alte minorităţi)

Cererile-tip de înscriere la sesiunea de admitere ianuarie 2019 se depun de candidaţi la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Satu Mare până la data limită de 23.11.2018.

Pentru a participa la concursurile de admitere la instituţiile de învăţământ postliceal ale Ministerului Afacerilor Interne, persoanele care intenţionează să candideze trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii:

a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) să cunoască limba română, scris şi vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
d) să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;
e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere;
f) să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat;
g) să aibă un comportament corespunzător principiilor şi cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
h) să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
i) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
j) să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
k) să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
l) să aibă vârsta de până la 27 de ani împliniţi în anul participării la concurs, pentru candidaţii pe locurile destinate formării iniţiale a personalului militar şi pe locurile MAI la instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale;
m) să nu aibă semne particulare evidente sau tatuaje neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară;
o) să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;
p) să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ.

Relaţii suplimentare se pot obţine la Serviciul Resurse Umane al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Satu Mare, telefon 0261/769760, de luni – vineri, în intervalul orar 08.00-16.00.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.