Halloween Party la amfiteatru. Cea mai înspăimântătoare mască (Foto)

Luni, 29 octombrie, de la ora 17.00 la amfiteatrul în aer liber din municipiul Carei a avut loc „Halloween Party – Balul Dovleceilor”.

Ediția din acest an s-a bucurat de un număr impresionant de participanți, copii, alături de părinți, bunici și prieteni au creat o atmosferă înfricoșătoare și totodată prietenoasă.

Toți cei prezenți, echipați în costumații care mai de care mai înfricoșătoare sau haioase, s-au distrat mai bine de două ore participând la diverse activități, la dansurile create pe loc sau la concursurile: „Cel mai frumos dovleac”, „Cel mai înfricoșător costum”, “Cea mai înspăimântătoare mască”.

Un moment inedit în cadrul programului a constat în atelierul cu bule de săpun, oferit de actorii Iulia Benze (Milkshake) și Kurt Murray (Dr. Bubble), care au atras o mulțime de copii, datorită ingeniozității și măiestriei cu care au creat bulele.

Organizatorii, Direcția de Cultură și Centrul Cultural Carei, au oferit diplome și dulciuri participanților, care și în acest an au dat dovadă de creativitate prin sculptarea dovlecilor în cele mai interesante moduri, dar și prin costumațiile originale.

Evenimentul s-a încheiat cu defilarea cu lanterne și lampadare, respectiv parada costumelor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.