Cutezatorii Muntilor din Satu Mare s-au intors cu premii (Foto)

În perioada 19-21 octombrie, Asociaţia de Tineret, Turism şi Ecologie Cutezătorii Munţilor din Satu Mare a participat cu o echipă formată din 27 de membri și simpatizanți, la concursul eco-turistic “LIRA CARPATINA SUS PE CREASTA MUNȚILOR” organizat de Clubul de Turism și Ecologie Montană Nordic Grup Sibiu.

Evenimentul a avut loc în comuna Râu Sadului din județul Sibiu, unde au fost prezenți peste 350 de iubitori ai muntelui din 25 de cluburi eco-turistice din întreaga țară, fiind una dintre cele mai importante manifestări de acest gen din România.

Cutezătorii au luat parte la toate probele de concurs obținând numeroase premii:

– locul 1 la proba de orientare masculin, prin Daniel Deniștean;
– locul1 la proba de teorie;
– locul 2 la proba de escaladă-copii, prin Felix Hrihorișan;
– locul 2 la escaladă adulți, feminin prin Elena Tatu
– locul 3 la concursul ,,Împreună reciclăm” destinat copiilor, prin Ioannes Câmpan.

Echipa Cutezătorilor a fost susținută de această dată și de 4 membri ai Trupei Arttis, prietenii teatrului dovedind nu doar talent artistic în proba culturală, ci și un potențial deosebit în probele sportive, de orientare, respectiv escaladă.

Alături de Cutezători au fost prezenți și copiii de la Clubul Fulger, care au ales și de această dată să concureze separat de părinții lor și să impresioneze prin rezultatele deosebite obținute prin eforturi proprii. Astfel, copiii au venit acasă cu premii la următoarele probe:

– Locul1 în proba de afiș ecologic;
– Locul 3 la proba de teorie;
– Locul 3 la proba slide show;
– Locul 3 la proba de orientare-copii, prin Luna Alcazar;
– Locul 1 in clasamentul general al cluburilor de copii.

Din Clubul Fulger fac parte copii cu vârste între 9 și 10 ani, fiind prezenți la concursul de la Sibiu: Eliza Hrihorișan, Luna Alcazar, Nico Alcazar și, nu în ultimul rând, Andreea Ardelean, cea care a impresionat publicul la proba culturală prin acompaniamentul la vioară al cântecului ,,Ciuleandra” interpretată de ceilalți 3 componenți ai echipei.

Sătmărenii au fost remarcați la acest concurs de elită nu doar prin premiile obținute individual și pe echipe, cât și prin faptul că a fost cea mai diversă prezență. De la vârstele foarte diferite ale componenților echipei, între 10 luni și 73 de ani, de la copii de grădiniță, la școlari, elevi de gimnaziu și de liceu, la adulți cu profesii și preocupări diverse, de la persoane cu experiență în concursuri de gen până la tineri care au fost pentru prima dată la un astfel de eveniment, ceea ce a legat membrii echipei a fost spiritul vesel și cutezător, dinamismul și entuziasmul cu care au fost ,,contaminați”, rând pe rând, toți aceia care au ales să trăiască o astfel de experiență unică alături de Cutezătorii Munților.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.