Angajaţi “furaţi” de la concurenţă. Povestea unui satmarean

Firmele care au nevoie de angajaţi nu se sfiesc să abordeze direct angajaţii concurenţei. I s-a întâmplat unui patron de cafenea din Satu Mare.

„Vin și le promit colegilor mei tot felul de lucruri. De la salarii mai mari, la program mai flexibil, neștiind mai exact ce se întâmplă sau cum e salariul la noi sau care e programul la noi sau care sunt modalitățile de lucru și așa mai departe. Ei presupun că în restul locațiilor viața e dură și atunci ei pot să le ofere ceva mai bun”, spune Bogdan Burce, manager de cafenea.

„Eram la muncă cu colegul meu, au intrat vreo trei tipi, ne-au cerut cafele, le-am făcut comanda, după ce și-au terminat consumația au venit la noi și ne-au întrebat dacă vrem un job nou. Am întrebat ce job, ne-au spus că este o cafenea din Cluj, care va fi în noul mall și dacă vrem să ne angajăm acolo”, povesteşte Sebastian Bura, angajatul unei cafenele.

Specialiştii în resurse umane au o explicaţie pentru modul în care au ajuns firmele să îşi caute angajaţi.

“Această practică se numește head-hunting și este o practică foarte folosită de toate firmele de recrutare, atât firmele internaționale, cât și naționale și în contextul actualului mediu, în contextul în care nu prea găsim angajați este absolut necesar să apelăm și la acestă practică”, spune Luminița Popa, specialist resurse umane. “Este o practică ortodoxă în condițiile în care piața este liberă și angajatul contactat poate oricând să spună nu. Nimeni nu-l obligă să meargă la interviu și nimeni nu-l obligă să considere oportunitatea care îi apare în față”, spun specialistii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.