Satmarul pe harta plutasilor de pe Somes. Expozitie itineranta la Muzeul Judetean (Foto)

Sase muzee (Muzeul Județean Satu Mare, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni și Muzeul Municipal Dej), și-au dat mâna într-o expoziție comună itinerantă în care prezintă obiectele descoperite pe traseul drumului celui mai important mineral din viața omului, ce provin din așezări fortificate și din ofrande. Expozitia poate fi vazuta pana in data de 14 noiembrie, la Muzeul Judetean de pe B-dul Vasile Lucaciu. 

Dincolo de aspectele vitale ale sării, comune pentru întrega omenire, pentru Sătmar și pentru regiunile în care activează cele 6 muzee organizatoare, extracția și comercializarea sării a reprezentat un element cu totul special al existenței lor. Faptul că sarea a reprezentat un aspect mult mai important decât acela din alte regiuni este de faptul că Sătmarul și Szolnocul de Mijloc au primit denumirea direct de la rutele de sare ce le traversau. Sătmarul/ Szatmarul /Zathmar fie că acceptăm etimologia germanică ce ar sugera o proveniență din Saltz markt, fie aceptam o altă variantă de transmitere a denumirii, aceasta se leagă nemijlocit de sare și de insula din Someș pe care se afla orașul. Documentele medievale atestă faptul că orașul Satu Mare juca un rol major în comerțul cu sare de pe râul Someș, iar primele rapoarte economice austriece îi acordă rolul cel mai important de pe traseul navigabil dintre Dej și Szolnok. În partea de sud a județului comerțul cu sare a avut de asemenea un rol important, pe care îl atestă însăși, denumirea veche a regiunii, ce făcea parte din Szolnocul de Mijloc. Practic pe aici trecea al doilea drum care, venind din Dej, se despărțea de primul drum la Jibou, de unde prin Meseș ajungea la Zalău și Șimleu Silvaniei. Cetatea dintre localitățile Cheja și Zalnoc, orașele Tășnad și Carei, erau puncte esențiale de pe acest traseu.

Cele două trasee ce angrenau suprafața întregului județ au avut un rol esențial în formarea și dezvoltarea unor localități sătmărene și au îmbogățit generații de sătmăreni.

Din colecția muzeului sătmărean sunt expuse în premieră obiecte de import preistorice descoperite recent cu detectorul de metale în zona fortificațiilor preistorice de la Căuaș și Andrid. Pentru a reflecta activitatea Cămării de Sare din Satu Mare sunt expuse copii de documente recent descoperite în arhivele budapestane, aspect ce au fost evidențiat de arheologii dr. Iegar Gianina-Diana și dr. Szőcs Péter.

Expoziția poate fi vizitată până în 14 noiembrie, urmând să plece la Carei, Tășnad și mai târziu în județele partenere.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.