A vrut sa-si ucida nevasta. A ajuns in arest

Procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Satu Mare au formulat referat cu privire la arestarea preventiva pe o perioada de 30 de zile a inculpatului F. I. cercetat pentru savarsirea infractiunii de tentativa de omor, inculpat fata de care s-a luat masura retinerii pe o durata de 24 de ore in data de 10 octombrie.

In referatul intocmit in cauza, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:

“In data de 9 octombrie, in jurul orei 21.00, pe fondul unor neintelegeri in familie, in timp ce persoana vatamata F. A., sotia sa, se pregatea sa imbaieze unul dintre copii si se afla langa vana, inculpatul a tras-o de par, aceasta a alunecat si s-a lovit cu capul de gresie. Ulterior, inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu un ciocan in zona capului, iar cand si-a dat seama ca aceasta este inconstienta, a scos-o din baie pana in camera si a iesit pe casa scarii cerand vecinilor sa cheme o ambulanta.

Aceasta a fost internata la Spitalul Judetean de Urgenta Satu Mare, in coma, ulterior fiind transferata la Sectia de Neurochirurgie a Spitalului din Baia Mare.

Inculpatul F. I. a recunoscut si regretat fapta”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.