Asistentii maternali se confrunta cu probleme financiare. Ce spune sindicalistul Vasile Darle

Astazi, 10 octombrie, subprefectul judeţului Satu Mare, Altfatter Támas a prezidat şedinţa lunară a Comisiei de Dialog Social. În cadrul şedinţei a fost analizată solicitarea înaintată Instituției Prefectului Județul Satu Mare de către Dârle Vasile – preşedintele filialei Satu Mare a sindicatului ”Asistenţilor Personali, Maternali şi Sociali”, privind asigurarea finanțării cheltuielilor de personal până la finele anului 2018 pentru salariații de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Satu Mare și diferitele probleme cu care se confruntă această categorie socială.

Sindicatul ”Asistenţilor Personali, Maternali şi Sociali” Satu Mare, susţine că având în vedere faptul că standardele de cost pentru serviciile sociale au stabilite în urmă cu aproape trei ani acestea acoperă doar 70% din costul actual al susţinerii unui beneficiar al sistemului de asistenţă socială. De asemenea doresc să nu mai existe întârzieri salariale la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Satu Mare (DGASPC).

O altă cerere pe care Sindicatul ”Asistenţilor Personali, Maternali şi Sociali” Satu Mare o are, se referă la alocaţia de plasament acordată copiilor pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială la asistenţii maternali profesionişti. Pentru fiecare copil aflat în îngrijire, asistentul primeşte o alocaţie în valoare de 600 lei/lună, respectiv procent de 1,2 ISR. Se doreşte creşterea procentului ISR la 1,5 pentru ca îngrijirea şi creşterea copiilor să se desfăşoare în condiţii decente.

Subprefectul Altfatter Támas, a asigurat sindicatul că va transmite cererile dumnealor spre informare şi soluţionare autorităţilor centrale.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.