Masina furata din Cehia, descoperita la Petea

În această dimineață, în jurul orei 06.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru a efectua formalitățile de frontieră pe sensul de intrare în ţară cetățeanul ucrainean Y.S., în vârstă de 31 de ani. Acesta conducea un autoturism marca Skoda Superb, înmatriculat în Polonia.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul este semnalat ca fiind “bun căutat pentru confiscare”, acesta fiind căutat de catre autoritățile cehe.

Autoturismul în cauză, în valoare de aproximativ 11.500 lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Petea, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.