Percheziții în Satu Mare

Poliţiştii specializați în investigarea criminalității economice din Timiș au efectuat astazi, 2 octombrie 13 percheziţii domiciliare pe raza județelor Timiș și Satu Mare, la sediul unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane bănuite că ar fi produs, deținut  și comercializat băuturi alcoolice înafara antrepozitului fiscal.

În această dimineață, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiș, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Timiș, cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare și a Direcției Vamale Regionale Timiș, au efectuat 13 percheziţii în Timiș și Satu Mare.

Perchezițiile s-au desfașurat în cadrul unui dosar penal, aflat în instrumentarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiș, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de producerea, deținerea și comercializarea de produse supuse marcării înafara antrepozitului fiscal.

Activităţile vizează probarea activităţii infracţionale a unor persoane bănuite că, în perioada mai – septembrie  2018, în calitate de reprezentanți ai unor societăți comerciale, ar fi produs, deținut și comercializat băuturi alcoolice supuse marcării, înafara antrepozitului fiscal.

Activitățile desfășurate vizează 5 persoane, presupuse a fi implicate in comiterea infracțiunii.

În urma perchezițiilor au fost ridicați aproximativ 5.000 de litri de băuturi alcoolice și indisponibilizate 3 instalații pentru fabricarea băuturilor alcoolice.

La activități au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.