Municipiul Satu Mare, premiat la Cluj. Proiect de peste 26 de milioane de euro (Foto)

Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest a organizat luni, 24 septembrie, în Cluj-Napoca, ediţia 2018 a Zilelor Regio. În cadrul evenimentului, Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest a premiat orașele care au depus proiecte în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.

Municipiul Satu Mare a fost premiat la secțiunea “Mobilitate Urbană”, în semn de apreciere pentru efortul și munca depuse în accesarea de fonduri europene REGIO.

Marcel Boloș, directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest a subliniat că proiectele pe mobilitate urbană au constituit o provocare pentru fiecare oraș, dar cu toate acestea au fost orașe ale căror proiecte s-au distins.

“Am avut de învățat împreună ce înseamnă mobilitatea urbană pentru că de această dată nu a mai însemnat o simplă dezvoltare a infrastructurii rutiere. A fost o provocare și pentru noi și pentru dumneavoastră să ne aliniem tendințelor europene în privința dezvoltării acestui nou concept. Aici, la această secțiune, pe lângă orașele mari am avut surpriza plăcută să văd că și orașele mai mici sunt interesate să dezvolte astfel de proiecte. Îi felicit pe toți cei care au înțeles că mobilitatea urbană este o prioritate cheie a Programului Operațional Regional 2014-2020“, a declarat Marcel Boloș, directorul ADR Nord-Vest.

Diploma i-a fost înmânată viceprimarului Doina Feher care a susținut și o prezentare a principalelor proiecte depuse.

“Sunt peste 26 de milioane de euro pe care i-am obținut și care ne vor ajuta să continuăm dezvoltarea municipiului. Vom continua să muncim pentru ca aceste proiecte să fie implementate cu succes, iar cetățenii municipiului Satu Mare să simtă o îmbunătățire a calității vieții“, a declarat în cadrul evenimentului, Doina Feher, viceprimarul municipiului Satu Mare.

Primarulmunicipiului Satu Mare, KereskényiGábor, subliniază că la aceste proiecte se lucrează de mai bine de 18 luni.

“Acum doi ani nu aveam nici un proiect, nici măcar Planul de Mobilitate Urbană și Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană. Consider că este o muncă de echipă, astfel că trebuie să le multumesc consilierilor locali, proiectanților și tuturor colegilor care muncesc la aceste proiecte!”, a spus edilul municipiului, Kereskényi Gábor.

Reamintim faptul că municipiului Satu Mare i s-a alocat o finanțare de 26,9 milioane de euro din care peste 21 de milioane de euro sunt pentru dezvoltarea urbană durabilă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.