Parteneriat strâns cu Ujgorod. Patru proiecte transfrontaliere

Parteneriatul dintre orașele Satu Mare și Ujhgorod este tot mai solid de la un an la altul. Conducerile primăriilor din Satu Mare și Ujgorod au profitat de prezența delegației municipiului Satu Mare la Zilele Ujgorodului pentru a stabili lista proiectelor comune care vor fi depuse pentru a fi finanțate din fonduri europene.

Astfel, Primăria Satu Mare și Primăria orașului Ujgorod vor depune patru proiecte transfrontaliere pentru a fi finanțate din fonduri europene prin Programul Operaţional Comun România – Ucraina 2014-2020.

“Dezvoltarea culturii transfrontaliere: Teatre revitalizate din Satu Mare și Ujhgorod”, bugetul total al proiectului este de 1.002.980 EUR, din care alocarea pentru municipiului Satu Mare este de 564.640 EUR.

“Renașterea meșteșugurilor”, bugetul total al proiectului este de 947.893,00 EUR, din care bugetul Municipiului Satu Mare este de 140.268 EUR.

“Asigurarea siguranței publice prin cooperarea polițiilor locale și utilizarea sistemelor avansate de supraveghere video în Ujgorod și Satu Mare”, bugetul total al proiectului este de 109.874 EUR, din care al municipiului Satu Mare este de 49.224 EUR.

“Școala SMART, Inovații în educație”, bugetul Municipiului Satu Mare este de 59.868EUR.

În cadrul întâlnirilor avute, edilul municipiului a asigurat conducerea orașului Ujgorod de faptul că Primăria Municipiului Satu Mare va depune toate eforturile pentru implementarea cu succes a tuturor proiectelor comune:

”Doresc să le mulțumesc prietenilor noștri ucraineni pentru buna colaborare și sunt convins că vom realiza împreună și alte proiecte!”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.