Concert “Directia 5” si foc de artificii, duminica, la Satu Mare

Trupele “Desperados” si “Directia 5” vor concerta duminica (23 septembrie) seara in Piata 25 Octombrie din Satu Mare. Momentele artistice dedicate Centenarului Marii Uniri vor fi precedate de Parada portului popular care va porni din fata Lupoaicei de langa Muzeul Judetean (B-dul Vasile Lucaciu).

„Precum în istorie, vom porni de la Lupoaica Romei, vom ajunge la Monumentul preotului dr. Vasile Lucaciu și vom intra în contemporaneitate în Piața din Centrul Nou, unde va avea loc un adevărat maraton artistic care va începe la ora 14.00 cu un spectacol oferit de Corul bărăbătesc din Finteușu Mare, va continua cu reprezentații ale unor ansambluri din cadrul Asociației Țării Oașului, Asociației „Codrenii”, Asociației „Avram Iancu” – filiala Satu Mare, precum și ale ansamblurilor minorităților naționale. Apoi, vor susține recitaluri renumiții rapsozi populari Mariana Anghel, Sava Negrean Brudașcu, Dinu Iancu Sălăjanu, Aurel Tămaș, pentru ca în ultima parte a zilei să concerteze trupete Desperados și Direcția 5. Ziua se va încheia cu un grandios foc de artificii, de aproximativ 15 minute. Credem că a face parte din Generația Centenarului este pentru fiecare dintre cei care simt românește, un cadou existențial, deopotrivă bucurie și mândrie, născute din conștiința afirmării și reafirmării identității noastre naționale”, spune presedintele Asociatiei „Uniti pentru Satu Mare”, avocatul Dan Suta.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.