Nou corp de clădire și heliport la Spitalul Județean. Ce spune Adrian Marc

Astăzi, 19 septembrie, în sala mică de ședințe a Palatului Administrativ din Satu Mare a avut loc semnarea acordului de parteneriat, un document ce stă la baza cooperării în cadrul unui important proiect în infrastructura din domeniul sănătății.

Acest acord a fost semnat după ce în luna iunie 2018, cei 4 parteneri, respectiv Spitalul Județean de Urgență Satu Mare (lider de proiect), Consiliul Județean Satu Mare, Spitalul Universitar din judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg și Spitalul din Felső-Szabolcs, au câștigat proiectul “ROcHUs – Care for health in Satu Mare and Szabolcs-Szatmár-Bereg counties”, în valoare de 13.900.000 de euro.

Obiectivele cele mai importante ale proiectului vizează extinderea clădirii principale a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Satu Mare, dotarea parțială a acestuia cu aparatură medicală, respectiv dotarea cu echipamente medicale a spitalelor partenere din Ungaria şi îmbunătățirea cooperării din domeniul medical între instituțiile partenere.

“Acest proiect va aduce importante schimbări în viața Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, iar prin corelare cu alte proiecte derulate de spital vom reuși să atragem medici noi, să creștem gradul de performanță al instituției spitalicești și vom reduce mult timpii de reacție pe foarte multe secții importante”, a afirmat președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, înainte de semnarea acordului.

Clădirea actuală a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare păstrează caracteristici de compartimentare şi de dimensionare din anii 1970. Noul corp de clădire va avea 6 etaje şi un etaj tehnologic cu heliport, cu o suprafață desfășurată totală a construcției de aproximativ 10.500 de metri pătrați. În urma implementării proiectului se dorește asigurarea unor spații şi condiții adecvate şi conforme cerințelor specifice actuale pentru blocul operator şi secția ATI, inclusiv funcționalitățile adiacente acestora (sterilizare, etc.), mutarea secțiilor chirurgicale (neurologie, interne, oftalmologie) din Spitalul Vechi în locația principală a SJU, asigurarea unei locații adecvate şi sustenabile pentru heliportul din incinta spitalului.

Adrian Marc, managerul Spitalului de Urgență Satu Mare, a explicat care vor fi etapele viitoare de implementare a proiectului prin care vor fi investiți 11.466.926 de euro în sănătatea sătmăreană:

“După ce va fi finalizat studiul de fezabilitate, el va fi supus entității de monitorizare, iar apoi vor începe demersurile pentru proiectul tehnic și execuția clădirii. De la semnarea contractului de execuție, timpul minim de realizare a lucrării este între 24 și 36 de luni”.

Prin acest proiect, cei doi parteneri maghiari au asigurat un buget total de 2.433.071 de euro.

“Prioritatea noastră este partea de laborator. Dorim să reînnoim tot ce înseamnă aparatură și dispozitive de laborator. Această investiție va aduce o shimbare importantă și în ceea ce privește ambientul de lucru al personalului medical, un aspect important pentru menținerea specialiștilor în acest domeniu”, a specificat managerul Spitalului din Felső-Szabolcs, Hegyi Henrik.

“Dorim să cumpărăm un dispozitiv medical pentru laboratorul de cardiologie intervențională. Sperăm ca prin achiziția acestui dispozitiv șă reușim scăderea ratei mortalității din cauza infarctului miocardic”, a declarat la Satu Mare, Adorján Gusztav, managerul Spitalului Universitar din judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg.
Sursa de finanţare a acestui proiect este Programul Interreg V-A România-Ungaria, care asigură o finanțare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională în proporție de 85% din cheltuielile eligibile, la care se adaugă o cofinanțare națională în proporție de 13% din cheltuielile eligibile pentru partenerii din România, iar contribuția proprie a partenerilor este de 2%.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.